Cascadorii cu mașina în viteză, la Vicovu de Jos. Un șofer s-a izbit de tot ce i-a ieșit în cale și a aterizat cu mașina pe cupolă.
Sâmbătă, în jurul orelor 01:25, numitul un tânăr de 20 de ani, din comuna Vicovu de Jos, județ Suceava, a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra , pe DN 2 H.
Apropiindu – se de trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Vicovu de Jos, vehiculul scăpat de sub control a părăsit partea carosabilă spre stânga, unde a acroșat gardul din beton al unui imobil după care a ricoșat într-o balustradă metalică de protecție din partea stângă, oprindu-se pe cupolă.
În urma impactului violent mașina a ajuns un morman de fiare vechi iar șoferul a fost grav rănit.
Leziunile suferite de tânăr nu au permis testarea acestuia cu aparatul etilometru la spitalul Rădăuți, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele verificări ale polițiștilor, rezultă faptul că vinovăția producerii evenimentului aparține șoferului, care nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum.
În cauză s-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.