Cascadorii cu mașina, la Șcheia, vehicul intrat într-un cap de pod și răsturnat în șanț.
Luni, la orele 18:00, polițiștii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că, în interiorul localității Sfântu Ilie, comuna Șcheia, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 62 ani din sat Sfântu Ilie, a pierdut controlul asupra direcție de mers și s-a răsturnat în șanțul din partea dreapta al direcției sale mers; după care mașina a intrat frontal în podețul ce face accesul în curtea unui imobil.
În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului, care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.