Lucian Harșovschi, care se prezintă a fi un om de administrație, are planuri ambițioase pentru Suceavași vrea, printre altele să atragă peste 139 de milioane de euro din Fonduri Europene.

Referindu-se la sloganul său electoral Suceava întinerește, acesta a precizat că nu este vorba neapărat de vârstă ci de ”atitudine și de o stare de spirit”. 

”Pentru că Suceava întinerește, vom face: 2 creșe și 3 noi grădinițe, terenuri sintetice pentru toate școlile din municipiu și o nouă bază sportivă, o nouă față a Sucevei prin implementarea Regulamentului Local Urbanistic, sensuri unice – bandă dedicată transportului în comun – sistematizare rutieră inteligentă-  precum și fluidizarea traficului prin transport public ecologic metropolitan, o nouă legătură rutieră între cartierele Burdujeni și Ițcani, precum și un nou acces în cartierul Obcini, modernizarea Sucevei de la scara blocului, fără străzi de pământ, parcări supraetajate în toate cartierele orașului, parc fotovoltaic, digitalizarea asociațiilor de proprietari, trecerea în subteran a cablurilor, platformă industrială în zona Termica – noi locuri de muncă, sala polivalentă, evenimente de divertisment și cultură în aer liber și spații neconvenționale, aquapark, parcul Șipote, 100.000 de copaci plantați în întreg municipiul în primele 365 de zile. Știm exact ce se poate face și știm exact ce avem de făcut.  Îmi asum această candidatură pentru munca începută, pe care vreau să o duc la bun sfârșit, dar în primul rând pentru o comunitate puternică, în care putem face să ne fie mai bine împreună”, a spus Lucian Harșovschi.

Printre obiectivele lui Harșovschi se numără:

  • 2 creșe și 3 noi grădinițe
  • terenuri sintetice pentru toate școlile din municipiu și o nouă bază sportivă
  • o nouă față a Sucevei prin implementarea Regulamentului Local Urbanistic
  • sensuri unice – bandă dedicată transportului în comun – sistematizare rutieră inteligentă-  precum și fluidizarea traficului prin transport public ecologic metropolitan
  • o nouă legătură rutieră între cartierele Burdujeni și Ițcani, precum și un nou acces în cartierul Obcini
  • modernizarea Sucevei de la scara blocului
  • fără străzi de pământ
  • parcări supraetajate în toate cartierele orașului
  • parc fotovoltaic
  • digitalizarea asociațiilor de proprietari
  • trecerea în subteran a cablurilor
  • platformă industrială în zona Termica – noi locuri de muncă
  • evenimente de divertisment și cultură în aer liber și spații neconvenționale
  • aquapark în zona Sălii Polivalente
  • parcul Șipote
  • 100.000 de copaci plantați în întreg municipiul în primele 365 de zile
  • COMANDAT DE PNL FIALIALA SUCEAVA, COD AEP 21240015

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.