Mare realizare, la Vatra Dornei. A fost pusă în funcțiune joi centrală termică modernizată a orașului. Anunțul a fost făcut Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a declarat că locuitorii municipiului Vatra Dornei vor avea încălzire în case începând de duminică. Flutur este cel care a făcut numeroase demersuri la nivel central pentru ca această centrală să fie pusă în funcțiune. „Respir ușurat. A ieșit fum pe coșul centralei termice modernizate de la Vatra Dornei. Nu alb, că nu suntem la Vatican, ci fum cenușiu, pentru că astăzi, la ora 13:00, am participat la aprinderea flăcării din primul cazan care va da căldură la peste 2.000 de apartamente în Vatra Dornei. La sistemul centralizat sunt racordate și apartamente, dar și instituții publice. Îl felicit pe primarul Boncheș pentru efortul uriaș, pentru insistența de a se finaliza lucrarea. Și împreună cu el am trecut aceste emoții. Iar după manualul acestei instalații, după 72 de ore în Vatra Dornei va avea căldură. Începând de duminică, 10 noiembrie, dornenii vor avea căldură la calorifere. Fostul Guvernul avea obligația încă din luna aprilie să dea 15 milioane de lei pentru plata cazanelor achiziționate. Însă, la multe insistențe ale noastre, Guvernul PSD nu a răspuns în vreun fel”, a explicat Gheorghe Flutur.
Președintele CJ Suceava spune că rămâne pentru el o prioritate aducerea gazului metan la Vatra Dornei pentru a pune în funcțiune centrala de cogenerare existentă deja și pentru care dornenii plătesc un împrumut bancar.
„De luni voi merge împreună cu deputatul Angelica Fădor să vedem unde e blocată Hotărârea de Guvern pe care PSD o promite de trei ani. Și dacă vă amintiți PSD a anunțat că această hotărâre va fi aprobată în ultima ședință de Guvern, ceea ce nu s-a întâmplat. Vom debloca noi acest lucru și cu riscul să mă mut diriginte de șantier de la Pojorâta la Dorna o să facem această magistrală de gaz facem foarte repede”, a precizat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.