Cercetări în cazul unui bărbat găsit mort într-un șanț cu apă. Membrii familiei au făcut decoperirea, în timp ce îl căutau cu disperare.

Sâmbătă, Secția 10 Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o persoană din municipiul Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că un bărbat a decedat în localitatea Valea Moldovei.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cadavrul unui bărbat de 59 ani, domiciliat în satul Valea Moldovei, județ Suceava.

Acesta era în sanțul cu o adâncime de aproximativ 2 metri, de la marginea drumului comunal. șanț care conținea apă.

Din discuțiile purtate cu apelantul la 112, în calitate de cumnat a persoanei vătămate, a rezultat faptul că în jurul orei 21.00, la domiciliul acestuia a ajuns doar atelajul-hipo cu care se deplasa persoana vătămată, fără ca bărbatul să fie prezent.

Membrii familiei s-au alarmat și au demarat activități de căutare a  bărbatului. După 40 de minute, la aproximativ 300 de metri de locuința acestuia, în șanțul din apropierea drumului comunal, a fost identificat acesta cu fața în apă, fără a prezenta semne vitale.

Apelantul la 112 a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără un răspuns pozitiv. De asemenea, membrii familiei au declarat faptul că acesta obișnuia să consume băuturi alcoolice.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute, fără a avea un rezultat pozitiv, astfel constatând decesul bărbatului.

Cadavrul nu prezenta urme de violență iar în urma verificărilor de la fața locului și a atelajului-hipo nu au fost identificate elemente ce pot constituii un eveniment rutier.

Polițiștii așteaptă rezultatele necropsiei și au întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.