În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Suceava – Poliţia Oraşului Siret.

Joi, în jurul orei 02.30, oamenii legii au depistat pe raza localității Grămeşti, judeţul Suceava, cinci persoane de sex masculin, care nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost reţinute şi conduse la sediul PF pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că trei dintre bărbaţi provin din Pakistan şi doi din Bangladesh şi au vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă într-o țară din Spaţiul Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.