Alte cinci localități din județul Suceava vor fi atestate ca stațiuni turistice de interese local. Este vorba despre: Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

„Ultimul Proiect de Act Normativ al Guvernului referitor la aceste localități, care este bine venit și în acest fel județul Suceava este județul cu cele mai multe localități destinații turistice din țară.

Preocuparea noastră este să transformăm Bucovina în Pol de dezvoltare turistică prin proiecte finanțate din fonduri europene în primul rând prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Reamintim că am depus fișa de proiect pentru introducere a trenului turistic Suceava – Vatra Dornei, modernizarea aerodromurilor și hergheliilor din județ, Tabăra Bucșoaia și altele”, a declarat Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.