Un bărbat de 76 de ani, din comuna Forăști, a fost găsit mort într-un pârâu de lângă râul Șomuz.
Marți după-amaiză, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a fost găsită înecată pe raza satului Podeni.
Polițiștii au stabilit că cel găsit fără suflare era un bărbat de 76 de ani. Acesta lucra ca și cioban la stâna unui bărbat din comuna Bunești.
Marți, în jurul orelor 13.30, administratorul stânei l-a văzut pe bărbat stând pe un pod din apropierea râului Șomuz. În jurul orelor 16.00 a observat că oile acestuia se plimbă pe șes, însă fără a-l observa pe cioban lângă acestea, ocazie cu care s-a deplasat în zona acestora, unde a constatat că pe parapetul podului se afla pălăria ciobanului și bricheta.
Ulterior l-a găsit pe cioban în pârăul de lângă râul Șomuz cu fața în jos, decedat. La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.