Premierul Nicolae Ciucă a vizitat centrul de radioterapie de la Suceava și a participat la semnarea unor contracte importante pentru județ.

Acesta a declarat că Guvernul va sprijini autoritățile județene pentru realizarea unor noi investiții precum construcția de pavilioane pentru Oncologie, pediatrie și boli infecțioase, la spitalul Județean Suceava.

Premierul a participat miercuri la deschiderea Centrului de radioterapie și diagnostic precoce al cancerului, din incinta SJU Suceava.
Centrul nu este însă funcțional la acest moment, având nevoie de autorizare.
La Palatul Administrativ, acesta a participat la semnarea contractului de execuție a lucrărilor de consolidare, restaurare și reabilitare a clădirii.

De asemenea, s-a semnat și contractul pentru construirea unui cămin studențesc în campusul de la Moara, investiție de 31 de milioane de euro finanțată de Guvernul României prin CNI.

Căminul va oferi cazarea unui număr de peste 800 de studenți, în peste 400 de camere.

Investiția, compusă din trei corpuri de clădire, va cuprinde și spații pentru administrație, spațiu pentru petrecea timpului liber, spălătorii, săli de lectură și oficii cu locuri de luat masa.

Tot miercuri a fost semnat și proiectul privind realizarea unui complex de înot în municipiul Vatra Dornei, ce cuprinde trei bazine de înot – un bazin de 13,5 m x 25 m, unul de 10 m x 11 m și un bazin pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.