CJ Suceava are în derulate mai multe proceduri de licitații pentru modernizarea drumurilor. Anunțul a fost făcut vineri de către vicepreședintele CJ Suceava, Cristi Crețu.
Acesta a precizat că se va derula licitație și pentru refacerea clădirii Palatului Administrativ, afectată de incendiul devastator din urmă cu o lună.

Vicepreședintele CJ Suceava a explicat că în data de 19 mai vor fi deschise ofertele pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor de modernizare pentru drumul Văleni – Stânișoara – Iesle – limită județul Neamț.

Un alt drum județean pentru care s-a organizat licitația pentru realizarea lucrărilor este DJ 174C Panaci – Bilbor. Proiectul presupune modernizarea infrastructurii rutiere prin asfaltarea drumului DJ 174C, km 0+000 și 3+660 cu o lungime totală de 3,660 km, precum și execuția de rigole, drenuri, podețe, ziduri de sprijin și de căptușire și lucrări de siguranța circulației. Cristi Crețu declarat că în urma lucrărilor distanța dintre Vatra Dornei și București se va scurta cu aproximativ 110 kilometri.

De asemenea, pe 14 aprilie, vor fi deschise ofertele la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului. Șoseaua va avea o lungime de 8,57 km și va fi de clasă tehnică II – drumuri expres cu patru benzi de circulație cu separator de sensuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.