Sucevenii au ajuns să stea la rând, la cozi, ca pe vremuri, nu pentru nu știu ce alimente sau bunuri, ci pentru….o porție de Sănătate. În vreme de pandemie, cu siguranță bolnavilor cronici le este foarte greu în condițiile în care spitalele din țară sunt pline cu cazuri COVID și restul pacienților sunt neglijați sau pur și simplu se tem să vină la spital pentru că există riscul de a se infecta de coronavirus. La Suceava, luni de zile, bolnavi cu alte afecțiuni decât COVID-19, au fost vitregiți de soartă, au stat fără să fie monitorizați de medici și unii chiar fără tratament. Situția s-a schimbat între timp și oaemenii au început să prindă curaj și să vină la Policlinici dar și la Urgențele Spitalului Județean. Sănătate luată cu porția, la asta asistăm, chiar în condiții de așa zisă-relaxare a măsurilor de prevenire a infecției cu noul coronavirus chinezesc. Miercuri dimineață era coadă la Policlinica Areni, coadă la consultații, din interior până afară, în stradă. Oamenii veniți și de prin județ purtau măști și unii chiar mănuși dar la un moment dat au uitat de distanțare socială, în disperare de cauză, dorind să intre și să fie primiți de medici. Disperarea celui care are o problemă de sănătate și trebuie să o rezolve, altfel l-ar putea costa chiar viața. Accesul în Policlinica Areni a fost limitat la solicitarea DSP Suceava iar oamenii au trebuit să aștepte afară pentru a fi consultați, însă ei nu au fost programați pe ore – așa cum ar fi normal, mai ales în vremuri de pandemie. Pentru prevenirea coronavirusului accesul în clădirea policlinicii se face cu restricții, doar câțiva bolnavi pentru fiecare cabinet și trebuie să se respecte distanțarea socială. Medicii au semnat că au luat la cunoștință măsurile dispuse de DSP Suceava și riscă să fie amendați dacă acestea nu se respectă. Miercuri dimineață însă, unii medicii nici nu erau la cabinete. Pacienții nemulțumiți și-au revărsat nervii pe asistentele care încercau să facă ordine și le-au adresat acestora injurii și acuzații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.