Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteorologice pentru următoarea perioadă, anunțând înrăutățirea vremii în jumătatea estică a țării. Astfel, pentru intervalul 05 februarie, ora 11:30 – 06 februarie, ora 08:00, a fost emisă o avertizare Cod Galben de ninsori viscolite. La munte, în nordul și centrul Moldovei, apoi și în regiunile sudice și sud-estice va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul se va intensifica, cu rafale de peste 55 km/h, iar în zona montană peste 70 km/h.
De asemenea, pentru intervalul 05 februarie, ora 14:00 – 06 februarie, ora 08:00, a fost emisă atenționare COD PORTOCALIU, cu intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80 – 100 km/h. Temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei.
În schimb, pentru conducătorii auto care se deplasează în partea de sud a țării, aceasta va fi sub avertizare COD ROȘU, începând cu 05 februarie, ora 18:00, până în dimineața zilei de joi, 06 februarie, ora 08:00. Sunt vizate zonele de munte ale județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov și Buzău, unde se vor semnala viscol puternic, cu rafale de peste 100 – 120 km/h și vizibilitate redusă spre zero. Tot sub COD ROȘU se vor afla județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea, începând cu ora 22:00.
Vremea rea se va menține până joi după-amiază, când meteorologii anunță COD GALBEN în intervalul orar 08:00 – 15:00, cu intensificări ale vântului și zăpadă spulberată. De asemenea, județele Vrancea și Galați, dar și sud-estul țării, vor rămâne sub COD PORTOCALIU de ninsoare viscolită și spulberată, până mâine, 06 februarie, ora 12:00. Astfel, în estul Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea vântul va continua să prezinte intensificări susținute cu rafale de 70 – 80 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură peste 80 – 90 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. Având în vedere viscolul puternic, nu sunt excluse restricții de circulație și chiar închiderea temporară a circulației pe anumite sectoare de drum, conform normativelor în vigoare. Pentru astfel de situații, recomandarea este de a nu pleca la drum decât în cazul în care deplasarea este absolut necesară, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă și cu informarea prealabilă asupra sectoarelor de tranzitat. De asemenea, este recomandată verificarea temeinică a stării autovehiculului (ștergătoare, sisteme de semnalizare, de dezaburire), precum și asigurarea unor rezerve suplimentare de combustibil și chiar de apă și hrană, evitând în acest fel situații neplăcute în caz de înzăpezire. DRDP Iași este pregătită să intervină pe drumurile din administrare cu peste 400 de autoutilaje proprii și închiriate, precum și cu material antiderapant (peste 46.000 tone sare și 6.400 tone nisip). Deja au apărut probleme în trafic. Se circula greu pe mai multe porțiuni de drum din județ iar între Dornești și Siret mai multe tiruri au derapat și au rămas blocate în zăpadă.