Un bărbat de 43 de ani din comuna Dorna Arini s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volanul unui autoturism cu numere expirate.
Joi seară, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe raza localităţii autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițişti în bazele de s-a stabilit faptul că, valabilitatea plăcuțelor montate pe autoturism este expirată din 04 aprilie.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.