Consilierul local Marius Cernescu (ALDE Suceava) a murit într-un cumplit accident rutier petrecut în timp ce se întorcea de pe litoral, sâmbătă dimineață. Accidentul a avut loc pe DJ 212, între localităţile Fetești și Movila, din judeţul Ialomiţa. Fetița lui Marius Cernescu, de numai de 10 ani, și-a pierdut și ea viața. Alţi trei adulţi au fost răniţi, după ce două maşini s-au ciocnit violent.
Un tânăr de 28 de ani a intrat aiurea în depășire, peste linia continuă, și a lovit în plin mașina în care se afla familia consilierului local Marius Cernescu (36 de ani), care circula regulamentar.
La faţa locului au intervenit două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă având și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, trei echipaje ale SAJ Ialomița- substația Fetești și un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin.
În accident au fost implicate cinci persoane – patru adulţi şi fetiţa de 10 ani. Două dintre victime au rămas încarcerate şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi eliberate dintre fiare.
Din păcate, medicii de la Ambulanţa Ialomiţa au fost nevoiţi să constate decesul fetiţei. Ulterior, Marius Cernescu a fost transportat cu elicopterul SMURD la Constanţa, însă a decedat din cauza leziunilor grave. Dumnezeu să îl ierte și condoleanțe familiei și celor care l-au cunoscut!