Consiliul Județean al Elevilor Suceava, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, solicită reprezentanților principalelor partide politice, prin demararea campaniei intitulate „Educația prioritară, nu doar în campanie electorală!”, asumarea unei serii de atribuții ce țin de prioritizarea dezvoltării sistemului de învățământ la nivel local prin semnarea unei scrisori de angajament.
Consiliul Național al Elevilor va lansa, joi, 27 august, platforma unde candidații la alegerile locale își pot încărca scrisoarea de angajament (ce poate fi găsită aici:https://drive.google.com/file/d/12KxCwUaoo1a_p87YFDhTL5BbCcTr6V3G/view), asumându-și public faptul că vor prioritiza educația în posibilul mandat al acestora.
Prin intermediul platformei create în parteneriat cu Feather Agency, o agenție de digitalizare, se va concretiza un proces de transparență decizională, deoarece orice persoană interesată va putea afla ce candidați au ales sau nu să își orienteze acțiunile în beneficiul elevilor din teritoriu.
Demersurile structurii s-au orientat către superficialitatea cu care factorii decizionali tratează situația actuală a mediului școlar, elevii întâmpinând zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem. Dovada acestui fapt este absența dotărilor din școli, ce determină în mod direct desfășurarea în condiții necorespunzătoare a actului educațional. Spre exemplu, există situații revoltătoare în rândul școlilor din mediul rural care pe timpul iernii trebuie să susțină orele de curs în condiții de temperatură scăzute. Elevii navetiști sunt nevoiți să folosească mijloace de transport în comun aflate într-o stare necorespunzătoare, care, de cele mai multe ori, nu respectă programul de funcționare. În plus, există școli lipsite de dotări, fapt ce îngreunează procesul didactic. Acestea sunt câteva dintre problemele cu care elevii se confruntă de-a lungul anilor de studiu din cauza dezinteresului manifestat de factorii decizionali în vederea realizării unui proces de educare cât mai calitativ.
Prevederile scrisorii de angajament prioritizează dezvoltarea unui climat educațional ce se pliază pe interesele și nevoile elevilor, în corelație cu sprijinirea lor, a profesorilor și părinților. Odată cu semnarea acesteia, reprezentanții partidelor politice în cauză și candidații la alegerile locale se angajează în respectarea integrală a drepturilor dobândite de principalii beneficiari și în procesul de militare pentru acestea în cadrul oricărui for decizional. Implicarea în dotarea și modernizarea școlilor și a internatelor școlare în așa fel încât acestea să ofere elevilor și profesorilor condiții optime de desfășurare a procesului educațional sunt doar câteva dintre aspectele definitorii scrisorii de angajament. De asemenea, aceștia vor garanta transparență în toate demersurile pe care le întreprind, asigurându-se că toți factorii interesați vor putea accesa cu ușurință informațiile de interes public. Periodic se vor întâlni cu elevii reprezentanți pentru a radiografia microsistemul de învățământ din perspectiva acestora, pentru a dezvolta mecanisme și instrumente menite să rezolve problemele principalilor beneficiari din respectiva localitate.
“E timpul ca decidenții să investească cu adevărat în tineri! Nu mai putem accepta ca actuala clasă politică să taie aripile elevilor și să nu considere subiectul educației o prioritate. De aceea, ne dorim ca toți candidații la alegerile locale să semneze scrisoarea de angajament și să implice elevii în procesele decizionale ce îi vizează în mod direct. Problemele beneficiarilor primari ai educației nu pot fi rezolvate prin presupunere. Este imperios necesar implementarea unui proces de co-dezvoltare și consultare!”- Rafael Barac Bologa, Președintele Consiliul Județean al Elevilor Suceava.