Indemnizația persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă precum și pentru cele deportate se mărește de la 200 la 350 de lei. Anunțul a fost făcut de directorul Casei Județene de Pensii Suceava, economistul Constantin Boliacu.
De asemenea, persoanele care au fost internate abuziv în spitale de psihiatrie sau au avut domiciliul obligatoriu au dreptul la o îndemnizaţie lunară de 350 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domicilu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu pensionate. Constantin Boliacu a precizat că drepturile majorate se acordă de la data de 12.07.2020. Constantin Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava atrage atenţia că s-a extins categoria beneficiarilor Decretului Lege nr.118/1990, republicat, astfel:
– copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei;
– copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi – copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o îndemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu îndemnizaţia de care a beneficiat părintele său;
– copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o îndemnizaţie lunară în cuantum de 50% din îndemnizaţia de care a beneficiat părintele său;
– copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin. (6), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de îndemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.
Constantin Boliacu a precizat că la stabilirea îndemnizaţiei prevăzute la alin. (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară potrivit prevederilor art. 4, se ia în calcul îndemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare.