Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, anunță construirea variantei de ocolire a orașului Gura Humorului. Acesta a declarat joi că în acest sens există acordul politic de la premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Gheorghe Șoldan a precizat că finanțarea de aproximativ 200 de milioane de euro, fără TVA, urmează să fie asigurată prin Programul de Transport 2021-2027.

Președintele CJ Suceava a subliniat că dorește ca anul acesta să fie scos la licitație acest proiect, pe un contract multianual, proiectare plus execuție.

Redăm declarația de presă făcută joi de Gheorghe Șoldan:

„Au trecut trei luni de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Suceava și, încă din primele zile, am încercat să găsesc o rezolvare a uneia dintre cele mai mari probleme ale infrastructurii rutiere din județ: blocajul rutier de pe DN17, din zona Gura Humorului.

Am identificat alături de echipa mea cea mai bună soluție și singura, de altfel, care ne poate garanta că lucrările vor începe efectiv și că vom avea o rută alternativă funcțională pentru traficul de pe DN17.

O variantă ocolitoare pentru care folosim o parte din vechiul studiu de fezabilitate, aceleași avize, la regim de drum național, dar de trei ori mai ieftin.

Cu finanțare asigurată prin Programul de Transport 2021-2027.

Un proiect realizabil, exact ce trebuie pentru a decongestiona traficul.

Și mai mult decât atât: această variantă poate fi transformată ulterior în autostradă, când vor fi gata toate procedurile și se va da drumul și la finanțarea pentru A14, Autostrada Nordului, din care face parte varianta ocolitoare de la Gura Humorului.

Adică nu pierdem nimic, dar câștigăm timp prețios!

Ani de zile s-a tot așteptat, s-au făcut planuri și studii, dar problema traficului pe DN17, zona Frasin – Gura Humorului – Păltinoasa, a rămas.
Blocaje interminabile, nervi, timp pierdut.

Realitatea este că A14 se află încă în faza studiilor de fezabilitate.

Varianta propusă de vechea administrație costă astăzi, dacă facem o actualizare, peste 700 de milioane de euro. Iar finalizarea tuturor etapelor pentru demararea finanțărilor proiectului Autostrăzii Nordului va mai dura câțiva ani.

Județul Suceava nu mai poate aștepta atât!
Nu ne mai permitem să rămânem cu problema asta ani de zile.

Eu nu îmi doresc să ies în următorii ani în fața sucevenilor arătându-le o hartă cu autostrăzi desenate și să explic cât de minunat va fi… cândva!

Eu vreau să vin cu soluții. Și le-am găsit.

Avem acordul politic de la premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, finanțarea de aproximativ 200 de milioane de euro, fără TVA, urmând să fie asigurată prin Programul de Transport 2021-2027.

Vream ca anul acesta să scoatem la licitație acest proiect, pe un contract multianual, proiectare plus execuție.

Date tehnice:

✅ 8,180 km lungime, 13,9 m lățime
✅ Profil de drum național – două benzi de circulație, cu 3,5 metri lățime pe sens, plus acostamente și benzi de încadrare 2x (1,5 m+0,25)
✅ Conexiuni cu DN17 și DN 2E prin sensuri giratorii la Păltinoasa și Frasin
✅ 1 km bretele de legături cu DN17 și DN 2E
✅ 4 structuri (poduri/pasaje/viaducte) – 5,234.6 metri lungime totală
✅ Toate măsurile de protecție a mediului și siguranță rutieră sunt incluse.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.