Contre între liderii PSD și PNL de la Suceava. Motivul: Gheorghe Flutur s-ar lăuda cu realizări care nu îi aparțin.

După ce zilele trecute președințele CJ Suceava și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, anunța modernizarea ultimului tronson de drum de pe DN 17, de la Podu Coșnei la intrarea în comuna Poiana Stampei, luni a venit replica președintelui PSD Suceava, Ioan Stan, care declară că CJ Suceava nu a avut nici o controbuție în modernizarea acestui drum.

„Atunci când vine vorba de infrastructura rutieră, președintele Consiliului Județean se ocupă de infrastructura rutieră județeană, adică de drumurile județene.

Nu de drumurile naționale, nu de autostrăzi, etc. Nici măcar drumurile comunale nu intră în atribuțiile domniei sale, ci doar alea județene.

Acolo are atribuții, acolo are putere de decizie, de drumurile respective trebuie să se ocupe. Doar că atunci când nu te poți lăuda cu munca ta, este mai ușor să te lauzi cu munca altora.

Exact așa a fost și în cazul modernizării ultimului tronson de drum de pe DN 17, de la Podu Coșnei la intrarea în comuna Poiana Stampei, pe care CNAIR l-a finalizat săptămâna trecută și la care președintele CJ Suceava nu și-a adus nicio contribuție.

Decât aceea că a apărut la finalizarea investiției, a făcut fotografii și a ținut declarații de presă.

Așa lumea are impresia că domnia sa chiar lucrează în folosul județului nostru uitând să se mai uite la starea drumurilor județene, de care dl președinte chiar trebuie să se ocupe și care se află într-o stare dezolantă de ani de zile.

În consecință, trebuie să înțelegem odată pentru totdeaună că dacă o persoană își renovează apartamentul, nu e meritul președintelui Consiliului Județean, ci a proprietarului locuinței respective”, declară senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. 

Replica Biroului de Presă al PNL Suceava

Nu a întârziat replica Biroului Presă al PNL Suceava, care a remis un comunicat în apărarea lui Gheorghe Flutur.

Liberalii se plâng de faptul că PSD Suceava și-a făcut un obicei de a-i denigra prin comunicate de presă și că președintele CJ Suceava a făcut demersuri susținute pentru deblocarea unor investiții importante pentru județ.

 

Liberalii spun că pesediștii sunt invidioși pe realizările președintelui CJ Suceava și că în trecut au fost blocate proiecte importante pentru Suceava, precum finalizarea centurii de ocolire a municipiului, de către miniștri ai PSD, când în fruntea CJ Suceava era liberalul Gheorghe Flutur.

 

„Vedem că la fiecare câteva zile PSD din Suceava iese cu comunicate de presă prin care îi denigrează pe liberali.
Noi, liberalii, de când s-a format această Coaliție, nu am reacționat, pentru că într-o guvernare bunele și relele se împart între aliați. Referitor la atacurile insistente la președintele Consiliului Județean Suceava, ele au o altă unitate de măsură.
După orice demers făcut pentru rezolvarea problemelor din județ, PSD-ul strigă în cor că dumnealui își depășește atribuțiile.
Este de neînțeles cum pot ei să considere faptul că a face demersuri pentru rezolvarea problemelor din județ este o depășire a atribuțiilor. Să înțelegem atunci că este doar invidia lor cu privire la implicarea și rezultatele obținute de un președinte liberal?
Să înțelegem că demersurile făcute pentru deblocarea modernizării Vămii Siret, deschiderea Punctului de Frontieră Vicovu de Sus, modernizarea drumului spre Rădăuți, demersurile pentru subvenționarea laptelui sau sprijinirea fermierilor din zona de munte sunt considerate de dumnealor că nefiind probleme care trebuie rezolvate pentru județul Suceava?
Sau prezența președintelui PNL Suceava, săptămână de săptămână, la ședința Coaliției este un motiv de oftică pentru pesediștii suceveni? Această variantă ar explica multe.
S-ar putea explica de ce ani de zile Suceava nu primea aprobare pentru înființarea unui Spital de copii, de ce centura Sucevei s-a blocat ani de zile, de ce Autostrada A7 a fost proiectată inițial până la Pașcani.
Să fie doar pentru că la Suceava era un președinte liberal, iar miniștri erau de la PSD?”, se arată în comunicatul liberalilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.