Doi copii au fost împușcați din joacă. Unul de 3 ani s-a împușcat singur iar altul, în vârstă de 11 ani, a fost împușcat de un amic. Ambii copii au ajuns la clinici din Iași, unde au rămas internați.
Copilul de 3 ani provine dintr-o localitate rurală din județul Suceava. Acesta a găsit un pistol în curtea casei, în timp ce se juca. Părinții trebăluiau prin gospodărie și nu l-au observat.
Micuțul a luat pistolul cu alice și a început să se joace cu el. La un moment dat, l-a îndreptat către față și a tras.
Mai multe alice i-au ajuns băiatului în față și acesta a fost rănit. Părinții au sunat disperați la 112 și băiețelul a fost transportat cu ambulanța la Urgențele Spitalului Județean Suceava. Medicii suceveni au decis să îl transfere pe micuț la o clinică din Iași.
Copilul a ajuns la Iași, unde a fost operat de urgențe. Medicii i-au scos alicele și au efectuat o intervenție de refacere a feței.
Copil de 11 ani împușcat în ochi, cu un pistol cumpărat de pe Internet
Un alt incident a avut loc chiar în seara de 1 iunie, pe o stradă din cartierul sucevean Ițcani.
Un copil de numai 11 ani riscă să își piardă vederea la un ochi după ce a fost împușcat de un alt băiat – de 17 ani.
Copilul de 11 ani a mers într-un parc din cartier cu sora lui de 17 ani și cu alții copii. Toți s-au jucat până seara, când au pornit spre casă.
Pe drum, în apropierea unei biserici, băiatul de 17 ani a scos un pistol airsoft, cu bile, și a tras mai multe focuri în aer pentru a se distra.
La un moment dat, crezând că nu mai sunt bile în pistol, a îndreptat arma către ceilalți copii și a tras chiar în băiatul de 11 ani. Pistolul mai avea o bilă, care l-a lovit pe copilul de 11 ani la un ochi.
Locatarii blocurilor din zona Gării Ițcani au ieșit afară după ce au auzit bubuituri repetate și atunci au văzut că băiețelul este rănit.
Copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat la un spital din Iași. El a fost foarte grav rănit și momentan nu vede cu ochiul lovit de bila din cauciuc.
Adolescentul de 17 ani a fost amendat de polițiști iar pistolul tip airsoft a fost indisponibilizat în cadrul cercetărilor. Arma a fost cumpărată de pe Internet, spun polițiștii.
De asemenea, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Băiatul de 17 ani este în grija bunicilor, părinții fiind la muncă în străinătate.
Medicii ieșeni sunt rezervați în ceea ce privește recuperarea ochiului pacientului de 11 ani.