Un copil a furat bani de acasă pentru a cumpăra jocuri online împreună cu un amic. Băiatul a intrat pe mâna polițiștilor.

Lucrătorii de poliție de la Marginea au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat de 39 ani, din localitate, cu privire la faptul că fiul său a luat suma de 400 euro, din casă și a dat banii unui alt copil.

Banii au dispărut dintr-o cutie aflată în locuință.

Cum tatăl a bănuit că banii și i-au însușit copiii săi, a purtat discuții cu aceștia, astfel că, fiul său în vârstă de 13 ani a recunoscut că a luat suma de 400 euro pentru a o împrumuta unui coleg de școală, cu ceva timp în urmă.

În vederea clarificării situației ivite, persoana vătămată s-a deplasat la Liceul Tehnologic Vasile Gherasim, unde a purtat discuții atât cu directorul școlii, cât și cu numitul tatăl minorului în vârstă de 12 ani, amicul fiului său.

Cu prilejul discuțiilor purtate, minorii, în prezența părinților, au relatat că suma respectivă a fost cheltuită pentru achiziționarea de jocuri online.

Persoana vătămată nu a formulat plângere penală împotriva fiului său însă, avându-se în vedere aspectele sesizate, lucrătorii de poliție din cadrul SPR3 Marginea au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de ”furt”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.