Copil de un an, mort după ce mătușa a dat cu mașina peste el, în curtea casei. Tragedia s-a petrecut la Voitinel.

Marți, la ora 12.05, polițiștii de la Gălănești au fost sesizați prin SNUAU 112 despre un copil lovit de o mașină în timp ce se afla în curtea locuinței de domiciliu.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că mătușa copilului, o femeie de 32 ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul, în curtea imobilului din comuna Voitinel, și-a accidentat mortal nepotul de un an.

Mătușa s-a deplasat marți la amiază, cu autoturismul Volkswagen Touran, până în curtea imobilului respectiv  pentru a-l aduce pe unul dintre copiii numitei verișoarei sale, de la grădiniță.

În timp ce se afla în curtea imobilului, copilul de un an era ținut în brațe de sora lui minoră, în vârstă de 5 ani.

Într-un moment de neatenție, băiețelul a sărit din brațele ei și a ieșit din mașină în curte.

Aunci femeia a efectuat manevra de mers înapoi a autoturismului susmenționat iar șoferița a dat peste nepoțelul de un an.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest din dotarea Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, rezultatul fiind negativ.

Urmează a se efectua necropsia pentru a se stabili cauza decesului.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.