Copil de 1 an ajuns la spital după ce a căzut în cap de la balconul casei. Incidentul s-a petrecut marți după amiază, la Straja.
Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată prin SNUAU 112 despre un copil rănit după ce a căzut în cap de la balcolul casei sale. Tatăl a sunat la 112 și a cerut ajutor.
Bărbatul s-a deplasat împreună cu fiul său către spital cu autoturismul personal, pe drum fiind preluat de un echipaj de Ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, pe 1 iunie, în jurul orei 16.00, minorul de un an și 5 luni se afla la domiciliu, mai exact la etajul imobilului împreună cu unul dintre frații săi.
La un moment dat, micuțul a ieșit pe balconul locuinței, care nu este prevăzut cu balustradă. Într-un moment de neatenție copilul s-a dezechilibrat și a căzut de la etaj, lovindu-se la nivelul capului.
La spital micuțul a fost diagnosticat cu: „traumatism cranio-cerebral” prin cădere de la înălțime.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.