În ultimele 24 de ore a crescut cu 100 numărul sucevenilor aflați în izolare la domicliu, semn că românii din Italia vin acasă în valuri chiar dacă peninsula este în carantină totală. Miercuri dimineață, la Spitalul Județean Suceava erau internate 5 persoane suspecte de a fi infectate cu coronavirus. Directorul executiv al DSP Suceava, Silvia Boliacu, a declarat că au fost prelevate probe de la acestea și se efectuează teste pentru depistarea virusului. Boliacu a anunțat că rezultatul analizelor pentru cele 2 persoane aflate marți în izolare cu
suspiciune de coronavirus internate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost NEGATIV iar pentru contacții cetățeanului ucrainean care a zburat de la Bergamo la Suceava (cea de a doua probă) probele au fost NEGATIVE.
Miercuri dimineață, 651 de persoane erau monitorizate la domiciliu iar 9 persoane erau în carantină în spații special amenajate.