Date oficiale arată că în România coronavirusul a fost adus de diasporeni și s-a răspândit din cauză că sute de mii dintre aceștia au fentat carantina și izolarea. Practic, Guvernul și implicit autoritățile sanitare au scăpat de sub control situația românilor reveniți din străinătate. Așa s-a ajuns și ca Suceava să se transforme în cel mai mare focar de COVID-19 din țară.
Stiripesurse.ro titrează că de pe data de 26 februarie, când s-a înregistrat primul caz de infectare cu noul coronavirus în România, peste 2.146.000 de persoane au intrat în ţară, potrivit datelor raportate de Poliţia de Frontieră. Dintre aceştia, mai puţin de jumătate au respectat măsurile de carantinare sau izolare la domiciliu. Reporterii de la stiripesurse.ro susțin că pe 29 martie, după 14 zile de la instituirea stării de urgenţă (când s-a instituit carantina şi izolarea pentru cei intraţi în ţară), dacă adunăm carantinaţii şi izolaţii la domiciliu, rezultă un total de 141.307 persoane care erau sub un control relativ al autorităţilor. În acelasi inteval au intrat în ţara 350.600 de persoane. Deci doar 40% au fost carantinate/izolate, deşi era obligatoriu pentru toţi.
Pe 26 februarie, cand a fost confirmat primul caz, Guvernul a instituit carantina obligatorie pentru cei veniţi în ţară din zonele roşii şi izolarea la domiciliu pentru cei veniţi din alte zone, pentru 14 zile. Până pe 10 martie, când au început să iasă din caratintă şi izolare primele persoane, în total carantinaţi şi izolaţi erau 11.612 persoane. În acelaşi interval au intrat în ţară 912.800 persoane. Teoretic, toţi aceştia ar fi trebuit să stea fie în carantină, fie în izolare, însă doar 1,3% au respectat obligaţia. De altfel și medicul Adrian Streinu-Cercel, recunoștea în martie că s-a pierdut controlul asupra celor intrați în țară.
„Cel puţin 20% au scăpat de izolare şi carantină. Dintr-un milion. Aceste persoane, dacă sunt infectate, ele vor transmite. Dacă vor transmite la copii şi la tineret, nu e nici o problemă”, spunea Adrian Streinu Cercel, pe 19 martie. Datele sunt îngrijorătoare în contextul în care în ultimele 9 zile un al doilea val de diasporeni, zeci de mii de persoane, au luat cu asalt intrările în țară și au ajuns în aproape toate județele României, dar mai ales în zona Moldovei, pe baza unei declarații pe propria răspundere că vor sta în izolare la domiciliu. La acest moment, în România sunt 18.070 cazuri de COVID-19 iar numărul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns la 1179. 60.423 de persoane sunt cel puțin teoretic în izolare la domiciliu. Țări învecinate, precum Ungaria sau Bulgaria au doar cîâteva mii de cazuri de COVID-19 confirmate – Ungaria 3713 și Bulgaria – 2408.