De la 13 ianurie a crescut contribuţia individuală pentru contractele de asigurări sociale. Directorul Casei JUdețene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a declarat că acestă creștere s-a produs odată cu creșterea valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat.

Constantin Boliacu a explicat că, ân cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Începând cu data de 13 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 2.300 lei, conform dispoziţiilor Hotărârii de Guvern nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 40/13.01.2021.

Aşadar, de la data de 13 ianuarie 2021, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socialǎ încheiat în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este de 2.300 lei şi în consecinţă, de la aceeaşi dată, contribuţia individuală pentru contractele de asigurări sociale este de 575 lei/lună, faţă de 558 lei/lună, anterior datei de 13.01.2021.

Constantin Boliacu a declarat că, având în vedere aceste aspecte, din inițiativa casei teritoriale de pensii, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 2.300 lei, se vor modifica – prin notificarea asiguratului.

Directorul Casei JUdețene de Pensii Suceava a precizat că salariul minim brut pe țară garantat în plată, de 2.300 lei, se va utiliza și în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza O.U.G. nr. 163/2020 începând cu data de 13 ianuarie 2021.

Noua valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, de 2.300 lei, nu are implicații în ceea ce privește contractele de asigurare socială ce au fost încheiate până la data de 13 ianuarie 2021, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 163/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.