Crimă între frați la Mănăstirea Humorului. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat mortal de fratele său.
Crima a avut loc în noaptea de joi spre vineri. Ucigașul a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat agresiunea.
Polițiștii au stabilit că în noaptea de joi spre vineri, cei doi frați în timp ce se aflau la locuința bărbatului de 46 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, proprietarul şi-a înjunghiat mortal fratele.
În urma materialului probator administrat, procurorul criminalist a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agresor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie” raportată la infracţiunea de „omor”, precum şi reţinerea acestuia.
Bărbatul a fost introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Botoşani. În cursul zilei de sâmbătă, acesta va fi prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă prin teleconferinţă.