Crimă între vecini, la Rădăuți. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani atacat și înjunghiat cu cuțitul în propria casă.
Luni, în jurul orei 17:00, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la o crimă. Un bărbat de 53 de ani din municipiu Rădăuți a fost atacat în locuința sa de către un vecin cu un cuțit.
S-a stabilit ca victima se afla la domiciliu, într-o casă din Rădăuți, când la ușa s-a prezentat un vecinul, care l-a atacat cu un cuțit aplicandu-i mai multe lovituri care au dus la decesul victimei.
Ulterior, agresorul a fugit, fiind însă identificat în mai puțin de 10 minute de către o patrulă de poliție într-un parc din apropiere, având asupra sa cuțitul crimei. El a atacat alte două persoane, care au vrut să îl oprească.
Autorul, un bărbat tot de 53 de ani, locuiește în apropierea victimei și se afla luni seară în custodia polițiștilor, urmând a fi audiat de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care coordonează cauză.
Se continuă cercetările în cadrul dosarului penal intocmit pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat pentru a se stabili mobilul faptei și toate circumstanțele producerii evenimentului.