Femeia de 28 de ani, care și-a înjunghiat cu sălbăticie miercuri cumnata, a fost reținută pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava. Pleșca Mariana-Petronela este cercetată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de „omor”. Urmează ca joi aceasta să fie prezentată Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă. Victima acesteia a ajuns cu elicopterul SMURD la Iași după ce vârful cuțitului s-a rupt și i-a rămas înfipt în zona cervicală. Polițiștii spun că agresiunea s-a petrecut pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan avut cu victima, pe nume Lauria Deborah. Cuțitara, spun procurorii de caz, a exercitat cu intenție acte de violență, aplicându-i cumnatei sale trei lovituri de cuțit în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni grav. Rănita, însărcinată în trei luni, a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, unde s-a stabilit următorul diagnostic: „plagă înjunghiată cu corp restant ( lamă de cuțit) în regiunea cervicală față-posterioară, plagă înjunghiată antebraț stâng”.Cele două femeie sunt de etnie rromă. Victima, care are cetățenie italiană, venise în vacanță în România la casa concubinului său din Frătăuțșii Noi, cu care are doi copii. De altfel, acolo s-ar fi petrecut sângerosul incident.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.