Președintele PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat despre o eventuală apropiere a lui Ion Lungu de PSD:„Poate fi vorba de o reinterpretare a culorii „sângelui albastru” pe care îl avea”. Deputatul a făcut referire la un interviu mai vechi acordat de Ion Lungu unei publicații locale, în care spunea că are sânge albastru de liberal, din tată în fiu.
Ioan Bălan, a declarat, luni, că în calitatea sa de președinte, nu are informații de membri PNL care au nevoie de aprobarea primarului ales pentru vreo demnitate publică.
Precizările vin după ce președintele organizației municipale PSD Suceava, primarul ales Vasile Rîmbu, a transmis celor din PNL Suceava care vizează demnități că va respecta decizia electoratului de a face schimbare până la capăt.
„În calitatea mea de președinte de organizație nu cunosc să avem vreo solicitare de vreo demnitate publică care să implice aprobarea primarului ales”, a spus Bălan.
Întrebat în concret cum consideră o apropiere sau chiar înscriere a lui Ion Lungu în PSD, Ioan Bălan a spus că ar putea fi ceva de genul reinterpretării culorii sângelui.
„După cum știți, în ultima vreme în domeniul culinar sunt reinterpretate rețetele clasice. La fel, cred că în cazul lui Ion Lungu se poate vorbi de reinterpretare a culorii „sângelui albastru” pe care îl avea, dar mai degrabă consider că e de fapt vorba despre „chemarea sângelui ”, a arătat liderul liberal sucevean.
Ioan Bălan a făcut referire la o mai veche declarație a lui Ion Lungu care spunea că are sânge albastru de liberal fiind în familie „liberali din tată-n fiu”.
În ceea ce privește noua majoritate din Consiliul Local Suceava cu o eventuală apartenență la PNL a viitorului viceprimar, acesta a arătat că nu au fost discuții în acest sens.
„Pare a fi prea devreme să avem asemenea discuții”, a precizat Ioan Bălan.