A fost desemnat astăzi câștigătorul contractului de execuție pentru cel de-al doilea lot al autostrăzii Pașcani – Suceava (A7), respectiv tronsonul Roșcani – Suceava, cu o lungime de 29 km. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.

Acesta a explicat că  întreaga secțiune Pașcani – Suceava (62 km), parte a Autostrăzii Moldovei, are constructorii desemnați și intră în linie dreaptă pentru realizare.

După expirarea termenului legal de contestații (aprox. 10 zile), contractul va fi semnat, iar antreprenorul român desemnat, UMB Spedition, va avea la dispoziție 2,86 miliarde lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare + 24 luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor.

Traseul acestui lot va cuprinde:

-un pod de 845 metri peste râul Siret și DJ208C;

-un pasaj de 625 metri peste calea ferată CF511;

-două parcări de scurtă durată și două spații de servicii, fiecare dotate cu infrastructura necesară pentru minimum 8 stații de încărcare pentru vehicule electrice;

-trei noduri rutiere: Roșcani, Dumbrăveni și un nod care va asigura conexiunea cu Aeroportul Internațional Suceava și cu DN29.

Întreaga investiție este finanțată prin Programul Transport 2021–2027, fiind un pas esențial pentru conectivitatea rutieră a Regiunii de Nord-Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.