Managerul Spitalului Județean dezminte faptul că la ATI nu ar mai fi paturi disponibile, așa cum a anunțat Prefectura Suceava vineri printr-un comunicat remis presei. Alexandru Calancea spune că nu există o asemenea situație, care ar fi foarte gravă.
Managerul Spitalului Județean Suceava a dezmințit că la ATI nu ar mai fi paturi disponibilie și ne-a explicat că în prezent din 20 de paturi la ATI sunt ocupate 18 dar că sunt pregătite pentru a fi ocupate în orice moment alte 5 paturi. Calancea a precizat că secția ATI poate fi exinsă până la 40 de paturi în caz de nevoie și că de abia când numărul bolnavilor ajunși la ATI ar fi de 40 atunci ar fi o problemă gravă.
Alexandru Calancea a menționat că nu știa de informarea Prefecturii Suceava și nu își dă seama cum au ajuns acolo date eronate.
Cu alte cuvinte, două instituții publice oferă presei date care se bat cap în cap, în pandemie, când situația ar trebui gestionată cu mare atenție și comunicarea ar trebui făcută după verificarea minuțioasă a datelor.