Din lipsă de bani, un sucevean a furat alimente din Kaufland și s-a ales cu dosar penal. El a fost prins în flagrant de personalul de pază al magazinului.

Miercuri, la orele 14:40,  Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către agentul de pază de la magazinul Kaufland, cu privire la faptul ca o persoană de sex masculin a sustras mai multe bunuri din incinta magazinului.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică, iar în camera destinată personalului de pază din cadrul magazinului Kaufland, a fost identificat un bărbat de 48 ani.

Acesta a sustras din interiorul magazinului produse alimentare în valoare totală de 152 lei.

Bărbatul a sustras mai întâi un rucsac și a introdus mai multe produse alimentare în interior, după care a trecut de casele de marcat fără a le achita.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliție Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor, unde a recunoscut comiterea faptei.

Prejudiciul, în valoare 152 lei, a fost recuperat în totalitate.

Bărbatul disperat s-a ales cu dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt”.

Nu este un caz singular acesta, din ce în ce mai multe persoane recurgând la acest gest din lipsă de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.