Doi morți, în urma accidentului de la Frătăuții Vechi, după șicanări în trafic. A murit și fetița de 4 ani, care inițial a ajuns rănită la Spitalul Județean Suceava.

Micuța a stat internată câteva ore la Reanimarea Spitalului Județean Suceava, intubată, după care, miercuri după amiază, a fost transferată cu elicopterul SMURD la un spital din Iași.

Din păcate, micuța, care avea grave leziuni cranio-cerebrale, a murit la scurt timp după ce a ajuns la Iași. De altfel, medicii suceveni erau foarte rezervați cu privire la șansele ei de supraviețuire.

Mașina în care copila se afla cu tatăl său și cu un prieten de-al acestuia a ajuns în șanț, în condiții încă neelucidate pe deplin.

Șoferul de 39 de ani, patron al unui depozit de materiale de construcții din Rădăuți, mergea spre casă, după ce își luase fiica de la casa iubitului soției sale – un tânăr de 22 de ani din Frătăuții Noi. Soția lui avea o relație de ceva vreme cu tânărul respectiv.

Cei doi bărbați erau în conflict iar rădăuțeanul a fost urmărit kilometri întregi de două autoturisme și șicanat în trafic iar în primul vehicul se afla iubitul soției sale.

Sunt voci care spun însă că și rădăuțeanul ar fi frânat brusc în trafic și ar fi condus agresiv, dar rămâne ca polițiștii să stabilească circumstanțele în care s-a produs această tragedie.

De altfel, în imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Frătăuții Vechi se vede clar că autoturismul AUDI era urmărit de două vehicule și că acestea stăteau la distanță foarte mică de mașina urmărită.

Rădăuțeanul de 39 de ani ar fi pierdut la un moment dat controlul volanului iar mașina a lovit un cap de pod după care s-a răsturnat în șanț. Prieteneul șoferului (bărbatul de 31 de ani – Dorin Costea), care era pasager, a murit imediat în urma impactului violent iar fetița de 4 ani a fost foarte grav rănită.

Când au ajuns localnicii la locul accidentului, rădăuțeanul își ținea în brațe copila și striga după ajutor. O femeie a efectuat manevre de resuscitare bărbatului de 31 de ani (vezi foto), însă eforturile ei au fost în zadar, bărbatul era mort.

Martorii spun că după accident, tânărul de 22 de ani nu a oprit mașina și a fost adus ulterior de polițiști la fața locului.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore iar marți după amiază a fost plasat sub control judiciar. După ce polițiștii și procurorii au fost anunțați de al doilea deces, s-a înaintat în acest caz propunerea de arestare preventivă.

Sunt martori care susțin că mașina acestuia a intrat în autoturismul urmărit, aceste aspecte urmând a fi lămurite de polițiști.

Polițiștii au recoltat probe de sânge și de urină de la afaceristul de 39 de ani, pentru că avea un comportamnet ciudat. Ei vor să vadă dacă bărbatul ar fi fost drogat. Rezultatele probelor toxicologice vor fi eliberate în câteva zile.

Victimă accident Frătăuții Vechi

Mașina urmăritorului are avarii

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.