mașină poliție

Doi puști au fost prinși în flagrant în timp ce furau dintr-o hală din municipiul Rădăuți. Un trecător a alertat polițiștii.

Duminică, în jurul orei 21.00, agenții de poliție din cadrul patrulei de siguranță publică, Poliția municipiului Rădăuți, au fost sesizați de un bărbat din municipiul Rădăuți, că mai mulți tineri au abandonat niște cutii în dreptul unui imobil de pe strada Grădinilor.

În imediata apropiere a locului în care au fost abandonate cele zece cutii, a fost identificat un grup de tineri, iar doi dintre ei au fugit, în direcția opusă.

După o urmărire pedestră, cei doi au fost imobilizați, stabilindu-se că este vorba despre doi adolescenți de 14 și respectiv 16 ani, ambii din municipiul Rădăuți, aceștia fiind conduși la sediul poliției.

Cu ocazia investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi minori au pătruns într-o hală dezafectată, de unde au sustras zece cutii cu corpuri de iluminat.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a stabilit că lacătul de la ușa de acces a fost forțat.

Bunurile sustrase aparțin unui bărbat din comuna Iaslovăț, care avea mai multe obiecte depozitate în hala respectivă, valoare prejudiciului fiind de aproximativ 500 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii din cadrul BIC Rădăuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.