Doi tineri din Libia au fost prinși de polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliție de Frontieră Vicovu de Sus după ce au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.
Marți, în jurul orei 11.30, un echipaj al poliției de frontieră a depistat pe raza oraşului Vicovu de Sus, doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.
Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Libia, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie, cei doi cetățeni străini au fost predați miercuri, autorităților de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor.