Două persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un șanț.
Miercuri noapte, un bărbat de 30 ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, pe DJ 177, în afara localităţii Mănăstirea Humorului, având direcţia de deplasare Gura Humorului către Poiana Micului, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curba la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din dreapta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „T.C.C. hematom pariental temporal drept, plagă parientală temporală stânga și excoriații membru drept și stâng”, victima fiind transportată la Spitalul județean Sfântu Ion cel Nou Suceava. Totodată, în urma accidentului a fost rănită și o tânără de 26 de ani, din orașul Gura Humorului, pasageră pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului, care a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzie umăr drept”, victima nerămânând internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.