Dosare penale și amenzi pe bandă rulantă pentru nerespectarea normelor de prevenire a infecției cu COVID.
Având în vedere situația epidemiologică actuală, polițiștii, împreună cu ceilalți lucrători dincadrul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne dar și în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare, ai DSP și Inspectoratului Teritorial de Muncă au intensificat în acest week-end activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SarsCov2. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.
Ionuț Epureanu ne-a declarat că au fost suplimentate patrulele în teren, iar unitățile economice care au ca obiect de activitate organizarea de evenimente private au fost controlate după ce în prealabil administratorii acestora au fost instruiți cu privire la respectara cadrului legal. Urmare a acestor activități au fost stopate mai multe evenimete private care se derulau cu încălcarea normelor legale, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor” și au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale.
Doar în ultimele 24 de ore au fost verificate 147 de societăți comerciale, persoane fizicea utorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost verificate 719 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse șiau fost controlate peste 80 de mijloace de transport. Polițiștii au aplicat 216 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55 din 2020 în valoare de44.850 lei. Au fost desfășurate la nivelul județului peste 20 de acțiuni punctuale în piețe, târguri și zone aglomerate.