Medicul de familie Irina Franciuc a trecut la cele veșnice după o grea suferință, la doar 56 de ani. Aceasta era președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava.

Irina Franciuc a murit în noaptea de duminică spre luni, ea suferind de mai mult timp de o boală cruntă.

Aceasta era foarte apreciată și respectată de comunitate dar și de colegi, fiind foarte dedicată profesiei sale și pacienților săi, care acum transmit condoleanțe familiei.

 ”O zi tristă marcată de o veste foarte tristă. Doamna doctor Irina Franciuc ne-a părăsit mult prea devreme. A fost medic de familie și președinte la Asociația Medicilor de Familie, activă și implicată în problemele comunității unde a activat. Bunul Dumnezeu să o primească în Împărăția Lui! Condoleanțe familiei!”, a  postat pe contul său de socializate cunoscutul chirurg sucevean Sorin Hâncu – președintele Colegiului Medicilor Suceava.

Trupul neînsuflețit al doctoriței Irina Franciuc a fost depus la Biserica „Sfânta Înviere” din municipiul Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.