Sanitarii suceveni atrag atenția, în prag de sărbători, asupra trichinelozei, boală care poate fi contactată de om în urma consumului de carne de porc infestată. Recent, 12 persoane au mâncat la pomana porcului dintr-un mistreț vânat însă ulterior, după analize de laborator, s-a depistat că animalul avea trichineloză, așa că oamenii au ajuns la medic. Trichineloza este o boală răspândită în întreaga lume fiind determinată de un vierme, numit Trichinella spiralis. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat (mistreț, urs), ce conține larve vii sau chisturi viabile. Sanitarii atrag atenția că procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele. La om majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă, care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc. Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei și de rezistența organismului. Sugestive pentru diagnostic sunt următoarele semne clinice: febră (38-40 grade), edeme ale pleoapelor și faciale („boala capetelor umflate”), însoțite de conjunctivită (inflamație a conjunctivei care se manifestă prin roșeață, senzație de corp străin în ochi, secreție abundentă), dureri musculare și scăderea forței musculare, precedate sau nu de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, grețuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată. Există şi forme grave de boală, atunci când larvele invadează plămânul, inima sau sistemul nervos central. Astfel pot apărea: polinevrite, meningită, encefalită, delirium, miocardită etc. Decesul poate surveni în 5-10% din cazuri.
Trichineloza la om poate fi tratată, reuşita tratamentului fiind condiţionată în primul rând de rapiditatea stabilirii diagnosticului.
Boala nu se transmite de la om la om. Tocmai de aceea reprezentanții DSP Suceava recomandă achiziționarea de către populație a cărnii doar din centre comerciale specializate sau să achiziționeze animale numai de la unități avizate sanitar-veterinar.
–