Eveniment cultural de suflet, la Solonețu Nou, unde a avut loc a XXI-a ediție a Festivalului „La Ieslea Domului”, organizat de Uniunea Polonezilor din România. Festivalul se desfășoară în fiecare an la Solonețu Nou, în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului.
Evenimentul acesta s-a înscris ca o permanență în calendarul manifestărilor organizate de Uniunea Polonezilor din România.
Festivalul a fost deschis de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher care s-a adresat copiilor, tinerilor, profesorilor și tuturor celor prezenți exprimându-și bucuria că ne întâlnim deja pentru a 21-a oară și că în continuare păstrăm și cultivăm această frumoasă tradiție.
La ediția din acest an au participat preșcolari și elevi din Solonețu Nou, Baineț, Vicșani, Moara, Siret, Poiana Micului, Pleșa, Cacica, Păltinoasa, Suceava, precum și liceenii care învață limba polonă în Suceava și la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, însoțiți de profesori, părinți și bunici.
Copiii au pregătit un spectacol de Crăciun și au reușit să încânte publicul prezent la eveniment.
Au fost prezenți inspectorul pentru limba polonă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Cristina Maria Albu, președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, capelanul polonezilor din dieceza de Iași si paroh în Solonețu Nou, precum și vicepreședinții uniunii.