Încă șase examinatori din alte județe vin la Suceava pentru proba practică de obținere a permisului de conducere. Anunțul a fost făcut de prefectuld e Suceava, Alexandru Moldovan.
În zilele de 15 și 16 octombrie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a desfășurat activități de lucrul cu publicul în ceea ce privește examinarea candidaților la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto.
Comisiile de examinare alcătuite din lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui (9 examinatori), respectiv Suceava (3 examinatori) au susținut examinarea a 220 candidați pentru categoriile și subcategoriile A, B, C, CE și D, 142 dintre aceștia fiind declarați admiși.
Alexandru Moldovan a precizat că, în cadrul eforturilor care se fac în vederea reducerii intervalului de timp scurs între susținerea probei teoretice, respectiv a celei practice, activitatea S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava va beneficia în următoarea perioadă de sprijin din partea a patru servicii similare din țară: Botoșani, printr-un examinator în perioada 03.10. – 28.10, Alba, prin doi examinatori în perioada 24.10. – 28.10, Mureș, prin doi examinatori în perioada 31.10. – 04.11 și Vâlcea, printr-un examinator în perioada 24.10. – 11.11.
Detașarea acestora la Suceava se face grație demersurilor prefectului Alexandru Moldovan.
Acesta a mai apus că sunt în curs procedurile de angajare derulate de Direcția Generală de Permise și Înmatriculări București pentru un ofițer și doi agenți de poliție care au promovat examenul în luna septembrie, precum și cele de transfer a doi agenți examinatori din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean – Serviciul Poliției Rutire Suceava, creîndu-se astfel premisele desfășurării unei activități de examinare mai susținute la nivelul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava.