Centrala termică și instalația de gaz din apartamentul care a explodat la Burdujeni nu fost verificate din 2019. La fața locului a demarat expertiza tehnică.
Din primele date, nici centrala termică și nici instalația de gaz din apartamentul în care s-a produs explozia de luni nu au mai fost verificate din 2019, deși ar fi trebuit să se facă verificări în 2021.
A fost mobilizare de forțe la fața locului, miercuri, când au ajuns în zonă cadre de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX de la Petroșani, care vor să afle condițiile în care s-a produs explozia aceasta.
S-au făcut măsurători iar la fața locului au venit criminaliști, pompieri de la ISU Suceava și reprezentanți ai firmei de gaz, care au discutat cu specialiștii.
Cei de la Petroșani au făcut măsurători însă nu au dorit să discute cu presa.
Sunt mai multe întrebări la care specialiștii trebuie să răspundă, cea mai importantă fiind de unde proveneau scurgerile de gaz metan.
Specialiștii vor trebui să spună clar dacă în apartamentul respectiv s-a intervenit la instalația de gaz și s-au făcut improvizații, așa cum susțin unii dintre locatari, sau dacă au fost scurgeri de la un aragaz achiziționat și montat recent în locuința unde s-a produs deflagrația.
Specialiștii în construcții de la Bacău vor trebui să stabiliească, pe de altă parte, dacă cele două scări de bloc mai pot și refăcute și sta pentru că a fost afectată grav structura de rezistență a blocului și există pericol de prăbușire.
Pe aceeași temă https://www.informatiata.ro/bila-alba-autoritati-ajutor-oameni-explozia-sv/