Din nou explozie de cazuri de COVID în județul Suceava – sunt 90 în numai 24 de ore. Incidența cazurilor de Covid-19 în județul Suceava a urcat la 1.02 la mia de locuitori. la acest moment, în județ sunt active 783 cazuri de COVID. La Spitalul Județean Suceava sunt internați 153 de pacienți infectați cu noul coronavirus.

La nivel național, în același interval, sunt înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Deci, putem vorbi și la nivel național de o explozie de cazuri de COVID, mai ales în municipiul București – care a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori.

Până astăzi, 5.535 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 12.10.2020 (10:00) – 13.10.2020 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități , iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.399. Dintre acestea, 651 sunt internate la ATI – un alt record. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.709.306 teste. Dintre acestea, 26.718 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.933 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.785 la cerere.

Pe teritoriul României, 15.306 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.886 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.496 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.