Muzeul Național al Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Național al Banatului și Fundația Oravitzan vă invită joi, 12 septembrie 2024, ora 14,30 – Muzeul de Istorie, la vernisajul expoziției Cărările Luminii, a maestrului Silviu Oravitzan.

Prezintă criticul de artă Maria Silvia Bilașevschi. Lucrările surprind și conțin în sine Lumina – universală, culturală, religioasă.

‘’În clipa în care un prestigios artist cum este Silviu Oravitzan expune la Muzeul de Artă Catolică din New York împreună cu Salvador Dali, iar la vernisajul Galeriei Oravitzan din New York vine, între mule alte celebrități, și un viitor președinte al SUA, sau că, în 2016, expoziția omagială organizată sub Patronajul Universității de Vest și al Mitropoliei Banatului era însoțită de o carte anume scrisă de Profesorul Basarab Nicolesco, Lumină în Lumină — e de la sine înțeles că vorbim despre o personalitate de prim rang a artei românești de anvergură internațională.

Remarcat și elogiat de eminenți critici de artă și oameni de cultură români sau străini ca Pictor al Luminii (Petru Comarnescu, Bartolomeu Anania, Andrei Pleșu, Paul Barbanegra, Anamaria Altmann, Radu Preda, Cornel Ungureanu, Coriolan Babeți), Silviu Oravitzan înseamnă zeci de expoziții internaționale (New York, Paris, Viena, Marsilia) și naționale găzduite de prestigioase muzee (Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul de Artă Cluj-Napoca).

După cum, ar trebui spus că numele lui Silviu Oravitzan este legat de o premieră absolută în raporturile dintre Biserica Apuseană și Biserica Ortodoxă din Răsărit: din inițiativa Mitropolitului Bartolomeu Anania, „decorarea” bisericii Schimbarea la Față din Cluj a fost concepută de artistul timișorean în tandem cu artistul sloven Marko Ivan Rupnik, autorul mozaicului capelei private a Papei Ioan Paul al II-lea.

Iar atunci când ai privilegiul să pătrunzi, prin intermediul camerei de filmat, în intimitatea casei celebrului dirijor de talie internațională Sergiu Celibidache și observi câteva lucrări ale lui Oravitzan  ce decorează ambientul, înțelegi și mai bine de ce Maestrul Celibidache a scris în cartea de onoare a unei expoziții Oravitzan din Paris: „Dumneata ești cel mai român dintre noi”.

Dincolo de profundele implicații spirituale și artistice, întâlnirea cu viziunea simbolică a lui Silviu Oravitzan înseamnă și o punte, peste vremuri, între Banat și Bucovina, spații culturale în care geometria așezării chibzuite se oglindește în clara geometrie interioară a unor străvechi tâlcuri și noime”, spune eseistul și publicistul Marcel Tolcea.

Expoziția este deschisă în perioada 12 septembrie – 3 noiembrie 2024.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.