expoziție Vânători Regale Suceava

Expoziție de excepție, la Muzeul de Istorie din Suceava: Vânători Regale. Vernisajul expoziției a avut loc la finele săptămânii trecute și va fi deschisă până pe 6 octombrie a.c., astfel încât publicul sucevean și turiștii să o poată vizita în voie. Expoziţia este o premieră naţională, declară directorul Muzeului Bucovinei – Emil Ursu, fiind expuse pentru prima oară în România piese de patrimoniu din colecţiile Muzeului Naţional Peleş. Este vorba despre aproape o sută de exponate, care ne dezvăluie lumea fascinantă a vânătorii şi a pasionaţilor de vânătoare de altădată, din spaţiul european, dar şi românesc, începând cu secolul al XVI-lea şi până în pragul secolului al XX-lea. Vânătorile regale erau evenimente aşteptate cu mare interes, pregătite cu minuţiozitate, urmând de fiecare dată un ritual special. Timpul vânătorii era precum o trecere în altă lume: de la arme şi numeroase obiecte cu specific vânătoresc, câini de vânătoare, cai şi provizii, slujitori, ţărani chemaţi să gonească vânatul la locuri prielnice, până la amenajarea în păduri a locurilor de popas sau a unor castele de vânătoare unde se serba, de multe ori şi în prezenţa doamnelor, încheierea unei vânători, cu trofee şi poveşti în care întâmplările reale se împleteau deja cu rodul închipuirii fiecăruia. La vernisajul expoziției au participat și reprezentanți ai Muzeului Național Peleș. Directorul acestui muzeu, Narcis Dorin Ion, a vorbit despre exponatele de la Muzeul de Istorie și despre pasiunea pentru vânătoare a Regelului Carol întâi – multe din exponatele din cadrul expoziției datând din vremea acestuia. (vezi video declarații). De asemenea, Narcis Dorin Ion a apreciat că la acest moment, MUzeul de Istorie Suceava este unul din cele mai moderne din țară. Expoziția Vânători regale conține mobilier din vremea Regelui Carol întâi, puşti vechi şi carabine, săbii şi spade de vânătoare, arbalete, tolbe şi cornuri de vânătoare – toate adevărate bijuterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.