Fălticenean mort pe o terasă din oraș, în timp ce aștepta să îi vină comanda. S-a întâmplat vineri după amiză, în jurul orelor 15:20.
Este vorba despre un fălticenean de 71 de ani, care era client au unei terase de pe strada Liliacului din municipiul Fălticeni. Cum făcea de obicei, omul s-a aşezat la o masă şi a comandat de mâncare.
La scurt timp după ce a comandat, bărbatului i s-a făcut rău, căzând de la masă, cu faţa în jos, pe terasa restaurantului. Personalul restaurantului a solicitat intervenţia ambulanţei la faţa locului. Echipajul medical l-a găsit pe acesta în stop cardio-respirator, procedând la efectuarea manevrelor de resuscitare. Manevrele de resuscitare nu au avut efect așa că medicii au declarat decesul.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana decedată suferea de afecțiuni ale inimii, urmând tratament medical. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare.