Familie întreagă, la spital, intoxicată cu monoxid de carbon. Este vorba despre localnici din Ilișești.
Luni dimineață, la ora 06.05, polițiștii SPR 9 Şcheia au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un echipaj de ambulanță, cu privire la faptul că o familie formată din patru membri a suferit o intoxicație cu monoxid de carbon.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, luni, în jurul orei 06.00, în timp ce se aflau la locuința din sat Brașca, comuna Ilișești, proprietara, o femeie de 27 de ani, s-a trezit acuzând dureri de cap și stări de greață.
Soțul acesteia a solicitat de îndată prezența unui echipaj de ambulanță, iar cu ocazia sosirii la fața locului, echipajul medical a constatat că și soțul și cei doi copii minori prezintă aceleași simptome , iar în interiorul camerei se simțea miros pregnant de fum.
În încăperea respectivă, sursa de căldură folosită este o sobă din material metalic, cu burlan către exterior. Toți membrii familiei, adulții și doi copii minori – o fetiță în vârstă de 7 ani și o alta în vârstă de 9 ani, au fost transportați la Spitalul de Urgență Suceava, în vederea efectuării unor investigații medicale de specialitate.
S-a întocmit în acest caz dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, pentru a se stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.