O femeie de 33 de ani, cu COVID, a muri la UPU Suceava în timp ce aștepta să se elibereze un pat la ATI, secția menționată fiind plină de pacienți.
Femeia, originară din Grănicești, era obeză, aceasta cântărint 230 de kilograme. Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, Dan Teodorovici, aceasta a ajuns în stare foarte gravă la spital și prezenta insuficiență respiratorie gravă.
Alte șapte persoane infectate cu COVID erau așteptau la Urgențele spitalului, miercuri după-amiază, să fie eliberate paturi la ATI. Doi dintre pacienți sunt intubați.