Femeie agresată de fiica sa, în plină stradă. Incidentul s-a produs la Șcheia, ziua în amiaza mare.
Miercuri, la ora 12.40, lpolițiștii de la Șcheia au fost sesizați direct de către o femeie de 49 ani, din localitate, despre faptul că a fost agresată fizic de către fiica sa, o tânără de 29 ani, și concubinul acesteia – de 28 ani.
Victima agresiunii a declarat agenților că, în timp ce se deplasa singură pe strada Aramei din localitatea Șcheia, s-a întâlnit cu fiica sa, care era însoțită de concubinul ei.
Fiica s-a apropiat de mama sa și, fără nici un motiv, ar fi prins-o cu mâinile de păr, de față cu iubitul ei.
Au fost completate de către organele de poliție formularele de evaluare a riscului privind pe fiica femeii și pe concubinul acesteia, ocazie cu care a reieşit că în cauză nu există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, neimpunându-se emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe.