polițiști, sursă foto România Liberă

Femeie bătută în parc de soțul cu care este în divorț. Incidentul s-a petrecut într-un parc din Dumbrăveni, sâmbătă seară.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea au fost sesizați prin SNUAU 112 de o femeie din municipiul Suceava, că în timp ce se afla la mama ei, în localitatea Dumbrăveni,  a fost martora unei agresiuni – un bărbat își lovea soția în spațiul public.

Polițiștii s-a deplasat la fața locului și au demarat cercetări. Ei au aflat că sâmbătă, în jurul orei 18.40, o femeie de 40 ani s-a întâlnit cu soțul ei, de 46 ani, în parcul din localitate. Cei doi se află în proces de divorț.

În parc, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul și-a agresat fizic soția, pe care ar fi lovit-o și împins-o.

A fost întocmit chestionarul de evaluare a riscului în vedere emiterii unui ordin de protecție provizoriu, reieșind că există risc iminent, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, față de bărbatul de 46 de ani.

Oamenii legii au întocmit pe numele acestuia dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „violență în familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.